Cookie-urile      Politica de confidențialitate

13. Extras din „George Pop de Băseşti: tribun memorandist şi luptător pentru libertate şi unitate naţională”,

Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2018, p. 31-37 şi p. 39-46.

Împlinirea visului său de unitate națională (1918)


În anii 1909-1910, George Pop a prezidat conferințele naționale ale Partidului Național Român, câștigând prețuirea și admirația pentru idealurile susținute și pentru conștientizarea că „nicio luptă națională şi niciun succes politic nu s-au obținut fără solidaritate și fără disciplină”1. În acest sens, a adresat în 1913, prin ziarul „Românul”, un Manifest intitulat „Către români”, semnat de el, de Teodor Mihali și de Vasile Lucaciu, în care sunt propagate ideile de unitate și solidaritate ale românilor din Monarhia austro-ungară. După începerea Primului Război Mondial, în anul 1914, în Transilvania s-a instaurat un val de teroare împotriva românilor, aceasta ducând la intensificarea luptei de eliberare națională a popoarelor din hidosul Imperiu, monstrul bicefal.

George Pop de Băsești este acela care, la 12 octombrie 1918, a convocat la Oradea conducerea Partidului Național Român, la o consfătuire extraordinară, în cadrul căreia a fost elaborată Declarația de autodeterminare și de despărțire a Transilvaniei de Ungaria. Această Declarație, citită de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul de la Budapesta, a fost primul act oficial de după încheierea celei dintâi conflagrații mondiale, prin care națiunea română cerea, „după multe suferințe de veacuri, afirmarea și valorificarea drepturilor ei nestrămutate și inalienabile, la deplina viață națională”2. În noiembrie 1918, la o conferință ținută în Băsești, George Pop le spune oaspeților prezenți: „De acum se face Unirea. Stați gata!”, după care i-a chemat pe toți locuitorii satului și a constituit Consiliul Național, canalizând energia sătenilor spre un scop măreț: întregirea României3. După acest exemplu s-au constituit consilii naționale și gărzi naționale în aproape toate comunele, pregătindu-se astfel pentru plecarea la Alba Iulia, „cetatea de durere și de slavă a neamului românesc”4.

Dimpreună cu fiica sa Elena și cu ginerele Francisc Hossu-Longin, venerabilul memorandist a pornit cu trenul spre Alba Iulia, cu alte delegații din Maramureș, Țara Oașului, Sătmar și Sălaj. Prin gări, lumea îi întâmpina cu steaguri tricolore și cântece naționale. În gara din Teiuș, mulți dintre călători s-au strâns sub fereastra compartimentului lui „Badea George”, cântând cu însuflețire, făcându-i ovații ca acestea: „Trăiască România Mare!”, „Badea George!”, „Unirea!”. Precum relatează un martor ocular, „capul cărunt al Bătrânului iese pe fereastră și, cu lacrimi în ochi, le mulțumește pentru ovații”5. Drumul continuă ca, în sfârșit, să ajungă în Alba Iulia. În gară, se cânta cu voioșie „Deșteaptă-te, române!”. Orașul, îmbrăcat în haină de sărbătoare, era arhiplin cu români sosiți de pretutindeni, aici unde Horea, Cloșca și Crișan au fost martirizați, unde Avram Iancu a fost întemnițat și maltratat, unde mulți au lucrat și au suferit pentru „realizarea visului de veacuri”, pentru „răsăritul cel mai strălucit al celei mai senine zile a neamului românesc”6.

În sfârșit, a sosit ziua mult așteptată a Unirii, Duminică, 1 decembrie 1918. După slujbele oficiate în sfintele biserici, în Sala Unirii intră cei 1228 de delegați oficiali. Pe o scenă improvizată, la 10:30, urcă, în aclamații și urale furtunoase, membrii Consiliului Național Român Central. Aici, mai întâi, se propune Biroul Adunării, fiind desemnat ca președinte George Pop de Băsești. La orele 11:00, într-o atmosferă de puternic entuziasm, el deschide Marea Adunare printr-o frumoasă și vibrantă cuvântare. Printre altele spune: „Dușmanii seculari, care ne-au ținut veacuri de-a rândul în lanțuri fizice, ne-au ținut, până ieri, înlănțuiți sufletește, înăbușind cu brutalitate toate manifestările sufletului românesc, dornic de libertate și cultură națională. Lanțurile acestei robii suntem chemați, fraților, să le zdrobim astăzi, în această Mare Adunare Națională a tuturor românilor din Ungaria și Transilvania, aici pe pământul stropit de sângele martirilor Horea și Cloșca. Vrem să zdrobim lanțurile robiei noastre sufletești, prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: unirea tuturor celor de o limbă și de o lege într-un singur și nedespărțit Stat Românesc. Lăsați-vă pătrunși, fraților, de fiorii sfinți ai acestui strălucit praznic național și, în cea mai deplină și frățească armonie, să clădim temeliile fericirii noastre naționale viitoare”7. După încheierea cuvântărilor oficiale, George Pop supune Adunării spre aprobare hotărârea luată, care a fost primită cu unanimitate și cu mare însuflețire. Pe urmă, în calitate de președinte, el a anunțat această hotărâre solemnă: „Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene a primit rezoluțiunea în întregimea ei și, astfel, reunirea acestor provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă”8.

Pentru ca treburile publice să fie cârmuite în chip constituțional, s-a propus spre aprobare Adunării lista Marelui Sfat Național, adunarea legislativă provizorie, și au fost aprobați prin aclamații cei 212 membrii ai acestui for. Toți care se aflau în Sala Unirii s-au îndreptat spre Câmpul lui Horea pentru a vesti noua și marea înfăptuire a idealului național mulțimii de oameni, adunați aici de pretutindeni. Aceștia au așteptat ceasuri întregi, în frig și lipsuri, cu răbdare, conștienți fiind de însemnătatea evenimentului crucial. Când au fost întrebați dacă vor unirea cu România, toți au răspuns un Da cu rezonanță de tunet. Tiron Albani își amintește că acest Da avea ceva supra-omenesc, căci izvora din adâncul a patru milioane de inimi, reprezentate la Alba Iulia de peste 130.000 de participanți9. La 2 decembrie, George Pop a fost ales președintele Marelui Sfat Național. În această calitate, la încheierea ședinței, mulțumește lui Dumnezeu pentru realizarea actului măreț al Unirii, încheind cu aceste cuvinte biblice: „Acum slobozește, Doamne, pe robul Tău în pace, că am văzut mântuirea neamului meu!”. Referindu-se la acel moment emoționant, Ioan Bordea spunea: „Vocea bătrânului apostol, întretăiată tot mai mult de suspine, se stinse. Lacrimile curgeau din ochii lui înviorați de măreția momentului și, plângând el, plângeau cu toții. Erau lacrimile curate ce curgeau din ochii care au avut fericirea să vadă dezrobirea neamului; erau lacrimile de bucurie pentru cel mai mare capitol pe care românii îl înscriau în istoria neamului lor”10.



În panteonul marilor bărbați ai
României, ca model de omenie românească


În ziua de 23 februarie 1919, se stinge din viață vigilentul străjer al conștiinței românești, neînfricatul luptător pentru unitate națională. La vârsta de 84 de ani, el a părăsit lumea aceasta, în care a avut parte de lacrimi și dureri, de nedreptăți și prigoniri. Nu s-a bucurat de liniște nici după moarte, fiindcă, în timp ce se oficia slujba înmormântării, după primul dangăt de clopot, bandele ungurești ale lui Béla Kun, aflate în apropiere, au atacat cu gloanțe casa ilustrului erou. La îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus în biserica satului, iar de acolo sicriul este transportat la cimitir pe un car împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia exemplară ale marelui gospodar. Este înmormântat în cimitirul satului, sub tirul gloanțelor trase de dușmanii crezului său politic, însă răzbunarea acestora e tardivă, pentru că Badea Gheorghe și-a îndeplinit misiunea, înscriindu-se, prin virtuți alese și prin fapte mărețe, în panteonul neamului românesc, alături de George Barițiu, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Octavian Goga, episcopii Miron Cristea și Iuliu Hossu și alții. La mormântul lui George Pop, scriitorul Petre Dulfu îi zicea: „Un vis hrăneai doar: lanțul, să vezi cum se destramă; / Să-ți vezi unită țara, pe veci, cu Țara-Mamă!”11. După ce Octavian Goga afirmă că acest om demn și curat la suflet le inspira contemporanilor senzația că lupta lor e legitimă și că idealurile lor sunt străvechi, adaugă: „E un capitol de istorie națională în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea, ca să învățați dragoste de neam”12. Într-adevăr, de la George Pop putem învăța virtutea bărbăției fiindcă el a cunoscut bucurii și înfrângeri, dar nu s-a înfricoșat, ci a mers înainte, cu demnitate și speranță, până ce și-a văzut visul cu ochii, cerând apoi eliberarea de legăturile trupului, precum oarecând Dreptul Simeon.

George Pop de Băsești a fost apreciat în toate mediile sociale ca un om sensibil, demn, smerit, chibzuit și foarte mărinimos, ajutând școala, Biserica, studenții, pe săraci și pe cei bătuți de soartă. Era atașat de sătenii săi, cărora le dădea bani și sfaturi bune. Deși poseda avuție, nu și-a permis să trăiască în lux, el și familia sa, ci a întreprins acțiuni sociale, culturale și filantropice, în folosul românilor. Odată, prin anii 1874-1878, călătorea cu trenul spre Ungaria dimpreună cu fiica sa Elena. El, ca deputat, mergea la noua sesiune parlamentară, iar ea, ca elevă la Institutul călugărițelor engleze din Budapesta, se ducea la școală. Dorind să-și cumpere câte ceva din fiecare gară, la un moment dat, tatăl îi spune fiicei sale că, obișnuindu-se a cheltui azi puțin, mâine mai mult, fără discernământ, poate deveni risipitoare. Apoi, adaugă: „Fata mea trebuie să știe, de acum și pentru totdeauna, că este fiica săracă a unui neam și mai sărac. Tot ce ne prisosește nu este al nostru, ci al neamului. Trebuie să cruțăm tot banul pentru nevoile lui”13. Punând în practică crezul său, a sprijinit societățile culturale ale românilor ardeleni, în special Asociațiunea ASTRA, precum și învățământul și cultura în limba română, acordând premii învățătorilor harnici și făcând donații elevilor silitori, care proveneau din familii sărace.

George Pop a stimulat și susținut corurile țărănești din zona Codrului. În septembrie 1877, el și fiica sa Elena au colectat ofrande, din Băsești și satele din jur, pentru cei răniți în Războiul de Independență. Mai târziu, a ajutat material văduvele și orfanii țăranilor uciși în răscoala din 1907. Pentru gestul său caritabil, regina Elisabeta îi mulțumește într-o telegramă trimisă de la Sinaia: „Vă mulțumesc cu cea mai adâncă bucurie și recunoștință de ajutorul la lucrul mare”14. George Pop i-a sprijinit pe iubiții lui țărani ca pe niște frați, dându-le sfaturi practice, animale de rasă, semințe și pomi fructiferi de soi. În casa lui, se întâlneau elitele neamului românesc, care dezbăteau importante evenimente politice și culturale ale vremii. Precum descrie atât de frumos scriitorul și academicianul Iosif Vulcan, „fruntași din mari depărtări: Maramureș, Sibiu, Oradea, București ș.a. își dădeau întâlnire în casa lui proverbial de ospitalieră”15. Datorită marelui bărbat al nației române, localitatea Băsești din mirifica Țară a Codrului a devenit faimoasă și cunoscută de mulți. Iată de ce, la 1 august 1935, cu ocazia centenarului nașterii lui George Pop de Băsești, Iuliu Maniu spunea: „La Băsești, veneam ca la Mecca română, veneam emoționat, căci aici era comandamentul suprem al neamului asuprit”16.

George Pop de Băsești a fost o personalitate luminoasă care, prin cuvântul, scrisul și fapta sa, a luptat pentru cauza românilor ardeleni. El și-a dedicat lucrarea, știința, averea și chiar libertatea celor mai nobile aspirații ale neamului românesc. El a avut o mare capacitate organizatorică și o mare influență asupra celor ce l-au cunoscut și i-au urmat îndemnurile. De aceea, s-a situat printre conducătorii luptei de emancipare națională, având nădejdea nezdruncinată în izbânda neamului oropsit. Descriind meritele pe care acest mare patriot din Băsești le avea pe tărâmul vieții publice românești, Zenovie Pâclișanu afirmă: „El întruchipa legătura între trecut și prezent, continuitatea idealurilor și a luptelor noastre naționale. Cu toată povara grea a celor peste 80 de ani, dânsul păstra ideologia și întreg idealismul și avântul de o mare valoare morală al generației aceleia entuziaste din epoca absolutismului austriac și din întâiele decenii ale dualismului”17. Din 1880 până în 1918, acest „patron al mișcării naționale” din Transilvania – cum îl numește Octavia Goga – era prezent la adunările naționale spre a exprima cu legitimă mândrie simțământul românilor îndurerați, sub opresiunea maghiară.

În anul 1919, Bătrânul nației a trecut în lumea veșniciei, cu sufletul împăcat că a pus o piatră de temelie marelui ideal al întregirii neamului românesc, lăsând în urma sa o țară unită. Descriindu-l pe cel ce avea chipul unui „bătrân savant persian” și al unui „prinț arhaic”, Emil Isac mărturisește cu admirație: „Niciodată nu-l voi putea uita, de câte ori îl vedeam solemn și impunător la diferite serbări, și, totdeauna cu eleganța liniștită a omului manierat, cârmuind interesul publicului”18. Martor al atâtor evenimente, energicul tribun al nostru nu a fost numai un spectator pasiv al lor, ci s-a implicat direct, suportând închisorile ungurești și punându-și viața în pericol, de nenumărate ori. El a jertfit totul și chiar s-a jertfit pe sine însuși, dar nu pentru interese personale, ci numai pentru binele obștesc, conducând, ca un alt Moise, pe poporul său greu încercat, prin pustia crâncenelor suferințe și multiplelor lipsuri, spre piscul împlinirii făgăduinței, a visului milenar: realizarea statului național unitar român. Acum, când celebrăm Centenarul Marii Uniri, îi aducem ofranda recunoștinței noastre profunde lui George Pop de Băsești, seniorul înțelept și generos, care și-a identificat existența sa cu aspirațiile de veacuri ale neamului său asuprit și umilit, pentru ca noi să trăim astăzi, liberi și stăpâni, într-o Românie Mare.


Note:

1 Teodor Pavel, Partidul Național Român și acțiunea memorandistă, Editura Daco-Press, Cluj-Napoca, 1994, p. 28.
2 Discursul lui Alexandru Vaida-Voievod a fost un „puternic act acuzator al politicii de oprimare națională din imperiu, al măsurilor drastice de maghiarizare luate de guvernul Ștefan Tisza” (Mircea Mușat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 607).
3 Preot prof. dr. Ioan Georgescu, George Pop de Băseşti. 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni, Ediția a II-a îngrijită şi coordonată de Vasile Iuga de Sălişte, Editura Societății Culturale Pro Maramureș „Dragoș Vodă”, Cluj-Napoca, 2013, p. 157-158.
4 Această sintagmă este din primele rânduri ale articolului de întâmpinare a românilor sosiți în orașul Marii Uniri și publicat în ziarul „Alba-Iulia” – Organ al proclamării unității naționale, număr ocazional, 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, p. 1, redactat de către Dr. Zaharie Muntean.
5 Ion Bilțiu-Dăncuș, Drumul spre Alba Iulia, în ziarul „Sfatul” – Organ oficios al C.N.R.C. din Maramureș, I (1918), nr. 2, p. 3.
6 [Comitetul aranjator], Programul Adunării Naționale constituante a națiunii române din Ungaria și Transilvania, în ziarul „Unirea”, XXVIII (1918), nr. 15-16, p. 1.
7 *** 1 Decembrie 1918. Marea Unire și George Pop de Băsești, s.n., Baia Mare, 1993, p. 78-79.
8 Vasile Netea, O zi din istoria Transilvaniei – 1 Decembrie 1918, Editura Albatros, București, 1970, p. 189.
9 Tiron Albani, Memorii, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1969, p. 97-98.
10 Ioan Bordea, Din mărețele zile ale neamului – Unirea din Ardeal, s.n., București, 1919, p. 20-21; Având în vedere contribuția sa semnificativă la realizarea actului Marii Uniri, la 11 decembrie 1918, octogenarul George Pop de Băsești a fost decorat de către regele Ferdinand I cu Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce.
11 Petre Dulfu, La mormântul lui George Pop de Băsești, în Preot prof. dr. Ioan Georgescu, op. cit., p. 373-374.
12 Octavian Goga, Badea Gheorghe, în „Țara Noastră”, IV (1923), nr. 18, p. 563.
13 *** 1 Decembrie 1918. Marea Unire și George Pop de Băsești…, p. 147-148.
14 Ibidem, p. 96; În timpul copilăriei mele la Băsești, unii oameni bătrâni din satul meu natal vorbeau elogios despre bunătatea și dărnicia lui George Pop și a fiicei sale Elena.
15 Iosif Vulcan, Serbările de la Șimleu, în „Familia”, XXXVII (1901), nr. 32, p. 380-381.
16 Apud Pr. Prof. Ioan Georgescu, op. cit., p. 369. În afară de marele istoric Nicolae Iorga și de marele om politic Iuliu Maniu, la Băsești, George Pop a fost vizitat şi de către academicienii Iosif Vulcan, publicist și scriitor, Dr. Valeriu Braniște, publicist și om de stat în administrația centrală a Transilvaniei, Virgil Onițiu, scriitor și publicist, Elie Dăianu, protopop al Clujului, Nicolae Filipescu, fost ministru de război, ş.a.
17 *** 1 Decembrie 1918. Marea Unire și George Pop de Băsești…, p. 146.
18 Emil Isac, Notițele mele, Editura Diecezană, Arad, 1925, p. 80-81.
© IPS Irineu Pop