Iubire şi veneraţie pentru Ţara Sfântă

 În anii 1989 şi 1990, am avut privilegiul să fiu reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului şi să conduc Aşezămintele noastre româneşti de la Ierusalim şi Iordan. Perioada petrecerii mele acolo a fost o măreaţă binecuvântare. Renumitul scriitor şi entuziastul pelerin, părintele Gala Galaction scria undeva: „Când citeam istoria evanghelică sau când aveam în faţa mea harta Ierusalimului, mă întrebam, cu tristă şi dornică nerăbdare, când va veni ziua cea fără pereche a suirii mele la Ierusalim?”. Aşa mă întrebam şi eu multă vreme, dar iată că ziua cea mare a sosit şi am ajuns acolo, în acel spaţiu geografic din care Fiul lui Dumnezeu, ca Fiu al Omului, a făcut scena lucrării Sale mântuitoare. De aceea, frumuseţile spirituale ale Ţării Sfinte sunt izvor de har sfinţitor, de rugăciune curată şi de evlavie profundă.

Când eram în Ierusalim, mi se spunea: „Părinte, după ce veţi pleca acasă, veţi dori fierbinte să reveniţi mereu în Ţara Sfântă, care te atrage ca un magnet”. Poate nu am crezut aceasta pe deplin, dar, mai târziu, mi-am dat seama de adevărul acestor cuvinte. De aceea, am mai vizitat acele tărâmuri pline de sfinţenie în anii 1999, 2000, 2009 şi 2011, exclamând de fiecare dată: „Sufletul meu să se bucure de Domnul, de mântuirea Lui să se veselească” (cf. Ps. 34, 8). Cum să nu te bucuri când te afli acolo unde a vieţuit Domnul întrupat, acolo unde El „S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit” (Baruh 3, 38). Păstrez acum şi voi păstra pururea în sanctuarul inimii mele poeticele şi frumoasele impresii de pelerinaj.

Când eram în Israel, aveam o deosebită încântare să merg împreună cu alţii, în grupuri mai mari sau mai mici, şi să le explic pelerinilor despre acele plaiuri binecuvântate, călcate de Fiul lui Dumnezeu şi sfinţite de prezenţa Sa. Ne rugam împreună, citeam pasaje din Sfintele Evanghelii, le descriam semnificaţia istorică şi duhovnicească a fiecărui loc sfânt, după care aduceam închinare cuvenită la Altarele Domnului, aşezate aici pentru mântuirea omului. Este cu totul emoţionant să vizitezi Ţara lui Iisus, să vezi Betleemul, locul naşterii Sale, Nazaretul, locul copilăriei Sale, Galileea, unde El a petrecut cea mai mare parte a vieţii Sale, vestind cuvântul adevărului, săvârşind minuni şi oferind lumina şi iubirea Sa milostivă celor ce rătăceau în întuneric şi în umbra morţii (cf. Is. 9, 1), cărora El le-a adus o „veşnică răscumpărare” (Evr. 9, 12).

Ceea ce m-a fascinat în mod deosebit a fost Ierusalimul, capitala religioasă a lui Israel, patria profeţilor, centrul vieţii religioase a evreilor. Pentru noi, Ierusalimul este locul pătimirilor, morţii şi îngropării lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatele lumii” (In. 1, 29). Aici, El a înviat a treia zi din mormântul Său şi de aici, de pe Muntele Măslinilor, S-a înălţat la ceruri, unde şade de-a dreapta Tatălui. Din slava Împărăţiei, L-a trimis pe Duhul Sfânt peste Apostolii Săi adunaţi în Foişorul de sus, pe colina Sionului, în ziua de Rusalii, când s-a întemeiat Biserica Sa. Cel mai mult îmi plăcea să poposesc şi să slujesc la Sfântul Mormânt, acolo unde tirania morţii a fost abolită şi Răscumpărătorul dumnezeiesc S-a făcut „începătură (a învierii) celor adormiţi” (I Cor. 15, 20), căci „în Hristos toţi vor învia” (I Cor. 15, 22).

Cele pe care le-am văzut şi le-am experimentat în acel spaţiu pământesc, călcat de către Mântuitorul Hristos, de către Maica Domnului, de către Apostoli şi de către Prooroci, le-am imortalizat în cărţile „Aşezămintele româneşti de la Ierusalim şi Iordan” (Ed. Arhidiecezana, Cluj-Napoca, 1994), „Ţara Sfântă, arena operei mântuitoare” (Ed. Universal Dalsi, Bucureşti, 1994) şi „Sfântul Ioan Iacob, sihastrul român de la Hozeva” (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2000). Totodată, şi broşurile „Lumină din cer la Ierusalim” şi „Sfântul român Ioan Iacob-Hozevitul” ne oferă licăriri tainice despre realităţile minunate din pământul binecuvântat al lui Israel. Acum lucrez la o nouă carte, pe care probabil o voi intitula „Laudă Locurilor Sfinte”. În aceste lucrări amintite, mi-am exprimat iubirea şi adoraţia pentru Acela Care a plecat cerurile, coborându-Se la oile pierdute ale casei lui Israel, şi „a făcut mântuire în mijlocul pământului” (Ps. 73, 13).

De asemenea, în diferite reviste şi periodice, am publicat articole şi studii despre monumentele şi locurile de care se leagă istoria mântuirii noastre. Prin astfel de scrieri, am evidenţiat însemnătatea extraordinară pe care aceste mărturii tangibile ale religiei creştine o au pentru noi. Ajungând acolo, putem grăi ceea ce grăia Sfântul Chiril al Ierusalimului în timp ce contempla stânca Golgotei: „Eu am cunoscut multe minuni; totuşi, ceea ce mai înainte am auzit şi am citit, acum eu verific cu ochii mei”. De-a lungul anilor, la Radio Cluj, Radio Renaşterea (al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului) şi Radio Reîntregirea (al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei), am avut unele emisiuni, prin care mi-am manifestat dragostea şi veneraţia pentru Ţara lui Hristos, adică pentru „locul unde au stat picioarele Lui” (Ps. 131, 7). E firesc să vorbeşti cu însufleţire şi să scrii cu pasiune despre locul cel mai sfânt de pe pământ, inima Bisericii lui Hristos, care întreţine, de două milenii, tăria credinţei, lumina Învierii şi speranţa popoarelor creştine.

Vizitând astăzi Ţara Sfântă, nu vezi acolo doar un muzeu sacru generalizat, ci Îl întâlneşti pe Iisus Hristos prin pelerinaj sfânt, prin rugăciune fierbinte şi prin meditaţie pioasă. Cine merge acolo cu scop duhovnicesc înţelege că vizitarea Locurilor Sfinte nu este doar o acumulare de noi cunoştinţe sau o agreabilă şi relaxantă excursie, ci mai ales este o îmbogăţire în Dumnezeu, prin harul şi adevărul ce emană din pământul acela. Acolo, pelerinul aude graiul elocvent al pietrelor (cf. Lc. 19, 40) şi este penetrat de o energie sfântă, îmbibată în colinele, văile şi potecile pe care „trecea Iisus din Nazaret, făcând binele” (cf. Fapte 10, 38). Călătorind pe urmele pământeşti ale Mântuitorului, duhul ţi se înviorează, mintea se iluminează, inima se înalţă spre absolutul divin, iar din gura ta ţâşnesc, fără să vrei, cuvintele: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său” (Lc. 1, 68). Pelerinajul în Ţara Sfântă este, într-adevăr, un prilej de a răspunde cu iubire la suferinţa lui Hristos, prin purtarea zilnică a crucii, şi de a-I înălţa neîncetat cântare de laudă şi de mulţumire.

article_separator