Principalele învăţăminte morale în opera Arhiepiscopului Irineu


Legea divină

Împlinirea voii lui Dumnezeu înseamnă păzirea Legii lui Dumnezeu, a Legii morale. Cel ce nu ascultă de Dumnezeu nu poate trăi o viaţă virtuoasă. Legea lui Dumnezeu este exprimată, în primul rând, în Sfânta Scriptură, în care fiecare creştin îşi află, ca într-o farmacie de obşte, leacul potrivit pentru boala lui. Cauza atâtor rele din lumea noastră constă în faptul că Legea lui Dumnezeu este dispreţuită şi poruncile biblice nu sunt primite şi respectate după cum s-ar cuveni.

(Vezi: Curs de Morală creştină, vol. I, Cluj-Napoca, 2006, p. 13-66; Cu Hristos pe calea vieţii, Cluj-Napoca, 2006, p. 51-72; Pavăza credinţei, Craiova, 1994, p. 96-99; Poruncile dumnezeieşti, Huedin, 2000, p. 3-47; Fericirile, Huedin, 2001, p. 3-54; Poruncile bisericeşti, Huedin, 2000, p. 3-47).

 

Conştiinţa morală

Conştiinţa este legiuitorul nostru, păzitorul Legii, judecătorul şi executorul. Este codexul natural al poruncilor lui Dumnezeu, care sunt obligatorii pentru toţi oamenii. În raport cu Legea morală, conştiinţa morală este organul de aplicare şi lucrare a Legii morale în credincioşi; ea este îndreptarul sau regula subiectivă şi personală a moralităţii. De aceea, a fost numită „glasul lui Dumnezeu în om”, întrucât apreciază din punct de vedere moral orice faptă, gând sau acţiune a credinciosului.

(Vezi: Curs de Morală creştină, vol. I, Cluj-Napoca, 2006, p. 80-91; Cu Hristos pe calea vieţii, Cluj-Napoca, 2006, p. 33-50; Pavăza credinţei, Craiova, 1994, p. 117-120; Viaţa interioară a creştinului, în „Teologie Ortodoxă în destin românesc. Omagiu Părintelui Profesor Ilie Moldovan la 80 de ani”, Sibiu, 2008, p. 249-258; Valoarea conştiinţei morale, în „Credinţa străbună”, XXII (2012), nr. 6, iunie, p. 1).

 

Virtutea creştină

Asemănarea cu Hristos se înfăptuieşte prin participarea creştinului cu credinţa şi faptele bune la opera Sa de mântuire, pe calea virtuţii, virtutea fiind expresia tipică a vieţii religioase dinamice, raţiunea existenţei adevărate a credinciosului. Natura cea nouă este dată creştinului spre a-l determina să facă fapte bune, pentru că, atâta vreme suntem cu Hristos şi în El, câtă vreme săvârşim fapte vrednice de El, câtă vreme întemeiem viaţa noastră pe ele, chipul lui Hristos, trăsăturile Lui, prezenţa Lui se fac tot mai vădite înăuntrul fiinţei noastre şi se manifestă prin lucrarea virtuţilor.

(Vezi: Curs de Morală creştină, vol. I, Cluj-Napoca, 2006, p. 102-117; Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului, Cluj-Napoca, 2001, p. 252-277; Cuvântul dragostei, Cluj-Napoca, 1997, p. 90-99 şi 177-179; Cu Hristos pe calea vieţii, Cluj-Napoca, 2006, p. 253-270).

 

Cunoaşterea lui Dumnezeu

Comunicarea în Taine, păzirea poruncilor divine, rugăciunea şi, în mod special, viziunea mistică a luminii necreate îl conduc pe om nu numai la unirea cu Dumnezeu, ci şi la cunoaşterea Lui. Această cunoaştere adevărată nu este cucerită prin capacităţile Lui mintale, ci este harul conferit acelora care trăiesc după Hristos în Duhul Sfânt. Cunoaşterea prin unirea cu Dumnezeu o depăşeşte pe cea dobândită pe cale logică – discursivă.

(Vezi: Curs de Morală creştină, vol. II, Cluj-Napoca, 2006, p. 24-34; Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului, Cluj-Napoca, 2001, p. 333-340; Credinţa – un angajament personal faţă de Hristos, în „Răsunetul”, XI (1999), nr. 2429, 7 iulie, p. 3; Atotprezenţa iubitoare a lui Dumnezeu, în „Renaşterea”, nr. 12, decembrie, 2009, p. 3; Importanţa cunoaşterii lui Dumnezeu, în „Credinţa străbună”, XXII (2012), nr. 5, mai, p. 1).

 

Biserica, spaţiul tainic al mântuirii noastre

În Biserică, ca extensiune în timp şi mediu de iradiere a lui Dumnezeu-Omul, există adevărul şi lucrarea mântuitoare ale lui Hristos, Omul central Ce stă aici permanent, lucrând prin puterea Sa dumnezeiască pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Prin Sfintele Taine are loc prelungirea pământească a umanităţii Sale slăvite, sfinţind şi îndumnezeind pe cei uniţi cu Sine şi, prin ei, întreaga creaţie şi natură cosmică.

(Vezi: Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului, Cluj-Napoca, 2001, p. 127-222; Vestirea Evangheliei mântuirii, Cluj-Napoca, 2008, p. 51-55 şi 294-298; Cuvântul dragostei, Cluj-Napoca, 1997, p. 54-58 şi 134-136; Sfântul Irineu de Lyon,  polemist şi teolog, Cluj-Napoca, 1998, p. 62-69).

 

Bioetica, iubire a vieţii

Ca teologi, s-ar cuveni să ne întrebăm ce ar trebui să întreprindă preoţii, medicii şi creştinii pentru a respecta Legea divină în faţa actualelor presiuni crescânde „de a face pentru că poate fi făcut”. S-ar cuveni să ştim care sunt valorile morale şi spirituale pe care trebuie să le protejăm astăzi, când domeniul Bioeticii e confiscat de interese care sunt mai mult sociologice şi economice decât teologice şi duhovniceşti. De asemenea, s-ar mai cuveni să ştim că viaţa pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o trebuie să I-o dăruim Lui înnobilată, nu deformată sau caricaturizată.

(Vezi: Curs de Bioetică, Cluj-Napoca, 2005; Contracepţia din perspectivă ortodoxă în „Revista de Bioetică şi Teologie”, I (2007), nr. 1, p. 21-37; Un gând creştin asupra transplantului de organe, în „Medicii şi Biserica”, vol. VII, Cluj-Napoca, 2009, p. 19-23; Tehnologia medicală în matca revelaţiei divine, în „Medicii şi Biserica”, vol. IX, Cluj-Napoca, 2011, p. 9-13).

 

Slujire şi mărturisire

Biserica şi creştinii trebuie nu numai să predice conversiunea individuală, ci să se şi străduiască pentru înnoire continuă, deoarece nu putem scăpa de puterile întunericului în viaţa personală dacă nu ne purificăm şi nu construim un mediu divin de pace, bunătate, sinceritate. Biserica trebuie să fie deplin angajată în lume, aceasta fiind datoria ei istorică. Dar ea, ca „laborator al învierii”, e necesar să aibă, de asemenea, o viziune a Împărăţiei pe care o poate oferi lumii.

(Vezi: Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului, Cluj-Napoca, 2001, p. 222-230 şi 341-402; Pavăza credinţei, Craiova, 1994, p. 76-78 şi 90-92; Cuvântul dragostei, Cluj-Napoca, 1997, p. 83-85; Responsabilitatea preotului pentru slujirea credincioşilor şi a lumii de azi, în „Biserica Ortodoxă Română”, CI (1983), nr. 7-8, p. 501-519; Moduri ale mărturisirii lui Hristos în vremea noastră, în „Altarul Reîntregirii”, Serie nouă, Anul XVI, nr. 2, 2011, p. 9-21).

 

Sfinţenie şi desăvârşire

Creştinul care luptă „lupta cea bună” împotriva pornirilor rele îşi îmbunătăţeşte viaţa sa morală şi se eliberează de tirania viciilor şi de dominaţia egoismului. Aceasta înseamnă că a dobândit virtutea nepătimirii care, în opinia Sfântului Petru Damaschin, „nu este o singură virtute, ci un nume pentru toate virtuţile”. Eliberat de păcate şi înfrumuseţat cu nepătimirea şi cu iubirea, omul îşi vede sensul şi valoarea lui, fiindcă s-a ridicat de la chipul lui Dumnezeu, restabilit în el prin Botez, la asemănarea cu Dumnezeu.

(Vezi: Cu Hristos pe calea vieţii, Cluj-Napoca, 2006, p. 271-291; Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului, Cluj-Napoca, 2001, p. 281-340; Sfântul Irineu de Lyon,  polemist şi teolog, Cluj-Napoca, 1998, p. 70-76; Pavăza credinţei, Craiova, 1994, p. 111-116 şi 192-194; Mărturisirea nădejdii, Craiova, 1995, p. 110-113).

article_separator