Cultul divin, cultura creştină şi propăşirea noastră spirituală*
În acest moment festiv, este potrivit să arătăm că prin cultură trebuie să înţelegem lucrarea de cultivare a însuşirilor bune, adică ameliorarea, creşterea şi înnobilarea naturii. Însă dacă ne gândim numai la om, coroana creaţiei, atunci prin cultură înţelegem îmbunătăţirea şi desăvârşirea acestuia, cultivarea cugetărilor şi a sentimentelor religioase. Aşadar, cultura înseamnă înfrumuseţarea şi dezvoltarea de către om a calităţilor şi a puterilor sale sufleteşti şi folosirea acestora în scopul uşurării traiului şi dăltuirii unei vieţi frumoase şi fericite. Filozoful Constantin Noica arăta că „sufletul trebuie tratat ca pământul, să i se dea ce-i trebuie spre a fi productiv”.
Cultura se naşte din Religie, din cultul divin bisericesc, acesta fiind spaţiul în care omul Îl întâlneşte pe Dumnezeu şi, totodată, „arena virtuţilor”, cum îl numeşte Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful. În vremurile bune, Cultura a fost una cu Religia, cel mai vechi şi mai venerabil monument de cultură al omenirii. Cultul religios dedicat Divinităţii a făcut mai întâi să vibreze minţile şi inimile şi, apoi, să-l inspire pe om. Conlucrând cu harul dumnezeiesc prin efort personal, omul a primit lumină şi tărie, reuşind să creeze opere culturale, adică opere de artă, de ştiinţă, de filozofie şi de filologie. Toate au fost puse în slujba Altarelor unde tronează Logosul creator.
Tot ce cuprinde Cultura mai de preţ şi mai impunător a fost creat prin influenţa Religiei şi serveşte cultul religios. Aşa au apărut templele măreţe şi catedralele, şcolile şi tipografiile, manuscrisele şi cărţile, tablourile, icoanele, broderiile, sculpturile, muzica şi poezia. În Biserică, acest „laborator al Învierii”, cum o numeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul, a început şi s-a dezvoltat o cultură de toată splendoarea, de care beneficiază lumea actuală. Deci, toate marile creaţii sunt produsul culturii creştine, ele având capacitatea de a lumina, înnobila şi înălţa sufletul omenesc. În acest mod, cultura devine spiritualitate creştină, în spaţiul căreia viaţa capătă valoare şi persoana umană sporeşte în demnitate.
Cultura este chemată să fie triumful virtuţilor, o revoluţie permanentă în domeniul spiritului, întocmai ca Religia. Numai astfel poate ea să contribuie eficient la detronarea zeităţilor false, la alungarea demonilor şi la asanarea societăţii noastre postmoderne. Ea trebuie să asigure cultivarea înaltelor excelenţe morale concentrate la maximum în Iisus Hristos, despre Care Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul spunea că „este Bucurie, Viaţă, Lumină, tot Binele şi toată Frumuseţea”. Într-adevăr, Domnul nostru ne oferă binele care vivifică, frumosul care salvează şi adevărul care ne face liberi.
Noi, creştinii, suntem chemaţi să promovăm o cultură care, în opinia Părintelui Dumitru Stăniloae, trebuie să exprime dorul de a lega fiinţa noastră de valori şi de realităţi eterne. Deci, trebuie să conectăm geniul uman la Spiritul transcendent pentru a fi roditori. O cultură cu Dumnezeu în centru este propăşire, umanism, înnobilare. O cultură fără Dumnezeu este decadenţă, regres, noapte etică. Refuzând hrana cuvântului evanghelic şi harul slujbelor bisericeşti, rămânem goi şi debusolaţi, iar în lume se intensifică ura, dezbinarea şi violenţa şi se extind erorile, crimele şi războaiele. Departe de Hristos şi fără adorarea Lui în mediul sacramental al Bisericii, omenirea nu-şi poate împlini menirea, oricât de avansată economic şi tehnologic ar fi societatea umană.
Istoricul Nicolae Iorga spunea că „un om cult înseamnă o minte deschisă către bunătate şi frumuseţe”. Prin urmare, se înţelege că viitorul culturii depinde de desăvârşirea omului în climatul cultului divin ce exprimă un modus vivendi pentru cel credincios. Aici omul se întâlneşte cu Iisus Hristos, despre Care Sfântul Evanghelist Ioan scria: „Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor” (In. 1, 4). Cuvântul viaţă nu înseamnă, pur şi simplu, o existenţă biologică, ci viaţa adevărată, modalitatea omului de a exista în Hristos, în spaţiul eclezial. Iată de ce este important să iubim cultul liturgic, care este viaţa Bisericii, instituţie teandrică în cadrul căreia se dăltuieşte omul civilizat, adică creştinul cult, nobil şi desăvârşit. O astfel de persoană religioasă poate contribui efectiv la realizarea binelui comun şi la propăşirea omenirii contemporane.
Vă fericesc, dragi elevi, că, iluminaţi de Duhul Sfânt şi ajutaţi de dascălii voştri competenţi, aţi reuşit să vă pregătiţi temeinic încât să participaţi la această Olimpiadă naţională, într-un domeniu ce reflectă nobleţea Legii creştineşti. Indiferent de rezultate, toţi veţi fi biruitori, pentru că iubiţi pe Dumnezeu şi iubiţi creştinismul care pentru noi, românii, este religia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte. În încheiere, îi felicit pe organizatori şi le urez succes concurenţilor. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi!” (II Tes. 3, 18).
† IRINEU
Arhiepiscop al Alba Iuliei
*Cuvânt rostit cu prilejul festivității de deschidere a Olimpiadei Naționale de Cultură și Spiritualitate Românească, în Catedrala arhiepiscopală din Alba Iulia (26 aprilie 2023)
