1. Mănăstirea Sinaia – un paradis pământesc
La 1 august 1978, având vârsta de 25 de ani, am intrat cu negrăită încântare, pe poarta Mănăstirii Sinaia, prestigios aşezământ monahal, construit la sfârşitul secolului al XVII-lea. Primit în obştea călugărească, m-am încadrat cu dragoste în programul riguros de aici, ascultarea mea principală fi ind cea de ghid-muzeograf al monumentului istoric. În mănăstire, am trăit în mij locul venerabililor părinţi Arcadie, Melchisedec, Teostirict, Pimen şi Neofit, naşul meu de călugărie. Exemplul bun al cuvioşilor părinţi, frumuseţea sfintelor slujbe şi ambianţa cerească din chinovie mi-au desfătat întreaga fiinţă, încât exclamam adeseori cu psalmistul: ,,Cât de iubite sunt locaşurile Tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufl etul meu după curţile Domnului” (Ps. 83, 1-2).
Eliberat de grijile obsedante ale vieţii, am simţit o iubire fi erbinte faţă de Mirele divin Iisus Hristos şi un dor de răstignire a eului, pentru a răspunde plenar la Iubirea răstignită pe Golgota. Rugăciunea curată, meditaţia pioasă şi lectura din Pateric şi Filocalie mă purificau şi mă iluminau, ajutându-mă să simt că mănăstirea mea este un foişor al Rusaliilor, unde harul se revarsă torenţial. Aici, pe măsura efortului de sensibilizare morală, poţi avea o pregustare a splendorilor Împărăţiei veşnice. Aceasta nu este o utopie, căci statutul monahului este cel de chip îngeresc sau înger în trup, iar mănăstirea este un Eden binecuvântat. Cei zece ani petrecuţi la Mănăstirea Sinaia au reprezentat pentru mine un paradis pământesc. Cu cât înaintez în vârstă şi în experienţa duhovnicească, îmi dau seama că sfintele mănăstiri sunt adevărate oaze care salvează realitatea vieţii şi constituie o bună nădejde pentru viitor.
2. America – o experienţă unică şi de neuitat
În perioada studiilor mele la Princeton (statul New Jersey), am încercat să disec în ansamblu spiritul american. Am vizitat biserici, mănăstiri, şcoli, colegii, edificii publice de notorietate, instituţii de cultură şi, peste tot, am descoperit viaţa în dinamica ei, în curajul afirmării şi în optimismul expresiei. Am realizat faptul că poporul american are un suflet entuziast, o imaginaţie fertilă şi spontană şi este foarte creativ, aşa născându-se, într-un timp relativ scurt, capodopere culturale şi artistice de certă şi mare valoare. Acolo am studiat alături de colegi din întreaga lume şi, în această atmosferă cosmopolită, cărţile descoperite şi studiate, discuţiile purtate, cursurile la care am asistat, m-au ajutat să dobândesc metode noi prin care adevărul revelat poate fi vestit cu putere şi convingere.
Unicitatea experienţei americane mi-a confirmat şi stimulat pasiunea şi disponibilitatea pentru cercetare şi studiu. Climatul academic de înalt rafinament intelectual mi-a întărit convingerea că în Hristos „sunt ascunse toate visteriile înţelepciunii şi ale cunoaşterii” (Col. 2, 3). Am vizitat unele din marile oraşe americane, cum ar fi Washington, New York, Chicago, Philadelphia, Detroit etc. Am petrecut zile frumoase în familii americane şi am avut întâlniri cu categorii de vârstă şi socio-profesionale diferite. Toate m-au ajutat să-mi conturez o imagine reală şi nemijlocită, şi să apreciez perseverenţa, spiritul lor de răspundere, respectul pentru valorile superioare şi iubirea sinceră faţă de patria lor. Cele experimentate peste ocean reprezintă veritabile surse, care, ulterior, m-au inspirat în slujirea mea sacerdotală şi în îndeplinirea acesteia cu eficienţă.
3. Ierusalimul – ,,începutul bucuriei mele”
Numit în postul de Superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan, am păşit cu emoţii sfinte în Ţara Sfântă ,,în mijlocul pământului”, unde Fiul lui Dumnezeu a lucrat mântuirea noastră (cf. Ps. 73, 13). Am îngenuncheat pe Golgota unde Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit pentru noi, am sărutat amprenta piciorului lui Iisus de pe Muntele Măslinilor şi am poposit în Foişorul de sus de pe colina Sionului unde Domnul a instituit Taina Euharistiei şi Taina Preoţiei. Alături de Patriarhul Cetăţii sfinte Diodoros I, am sărbătorit Crăciunul la Peştera sfântă din Betleem, Boboteaza la râul Iordanului şi Sfintele Paşti lângă Mormântul lui Hristos, văzând cu ochii mei minunea coborârii din cer a Luminii Sfinte. De câte ori slujeam la Sfântul Mormânt, parcă-L auzeam pe Domnul înviat grăind: ,,Am fost mort şi, iată, că sunt viu, în vecii vecilor; Eu ţin cheile morţii şi ale iadului” (Apoc. 1, 18).
În Ţara Sfântă, mă desfătam cu mintea şi cu duhul, cutreierând Iudeea, Galileea şi Samaria, acele plaiuri pământeşti călcate de Hristos, de Maica Domnului, de Apostoli şi Prooroci. Am auzit glasul pietrelor şi am fost pătruns de puterea harică îmbibată în potecile şi colinele atinse de paşii Dumnezeului întrupat. Îmi îndeplineam cu plăcere misiunea de reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia de Ierusalim şi Palestina. Însă, cel mai mult îmi plăcea să-i însoţesc pe pelerini la Sfintele Locuri şi să le expun fapte din istoria mântuirii, făcându-i astfel să iubească ,,Ţara lui Iisus”, ,,locul unde au stat picioarele Lui” (Ps. 131, 7). De atunci, eu ,,pun înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele” (cf. Ps. 136, 6) şi înţeleg cu totul altfel cele scrise în Sfânta Scriptură şi cele învăţate din cărţile de teologie.
4. Cluj-Napoca şi simfonia slujirii sfinte
In cei douăzeci de ani de slujire arhierească în Eparhia Clujului, m-am străduit să fac din slujirea mea sacerdotală o simfonie a iubirii, concretizată prin propovăduire şi pastoraţie. Adesea spuneam cu Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,În ochii mei, nimic nu-i mai frumos decât slujirea”. În primii ani de arhierie, am luptat mult pentru apărarea Ortodoxiei, tulburată de eterodocşi din neamul nostru şi de aşa-zişii evanghelişti, veniţi din alte ţări, şi pentru vindecarea societăţii noastre de rănile produse de către regimul comunist-ateu. De asemenea, m-am ocupat de formarea tinerilor de la Seminarul Teologic Ortodox şi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă, pe care-i vizitam adeseori şi le vorbeam despre Sfinţii Părinţi, ,,luceferii creştinătăţii”, modele demne de urmat.
Tot timpul m-am silit să fiu perseverent în slujirea sfântă, ştiind că omul este atâta câtă putere de depăşire şi câtă putere de jertfă are. Ca ,,slujitor al lui Hristos” (Col. 1, 7), prin prelegeri teologice, cursuri universitare şi scrieri duhovniceşti, prin vizite canonice şi servire apostolică, în judeţele Cluj şi Bistriţa-Năsăud, am prestat o lucrare de edificare morală şi de înălţare spirituală. Dăruit, în primul rând, realităţilor suprafireşti, am căutat să însufleţesc viaţa reală a omului de azi. În faţa tuturor Îl aşezam pe Hristos, Modelul sublim al desăvârşirii, din dorinţa de a sculpta efigia Sa divină în suflete. Ca ,,iconom al tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1) şi ,,ambasador al iubirii lui Hristos” (cf. Sf. Ambrozie), m-am străduit să fac din păstorirea sufletelor obiectivul suprem al existenţei mele pământeşti.
5. Alba Iulia şi nobleţea apostolatului deplin
Instalat în tronul de arhipăstor al Alba Iuliei, la 5 iunie 2011, am pășit pe un drum nou, fiind stăpânit de emoție sfântă și copleșit de responsabilitate imensă. Parcă-L auzeam pe Iisus Hristos zicând: ,,De-ajuns îți este harul Meu, căci puterea Mea întru slăbiciune se desăvârșește” (cf. II Cor. 12, 9). Cunoscând măreția unică a capitalei de suflet a României, am declarat atunci: ,,Noblețea acestui centru național și bisericesc mă obligă să iubesc deopotrivă Biserica și Neamul, să fiu un bun creștin și un bun român”. O deosebită grijă port mereu ca preoții din Eparhia mea să-și îndeplinească slujirea cu zel și cu hărnicie, pentru că o preoție care nu cunoaște jertfa preotului riscă să fie sterilă și să împiedice lucrarea de mântuire a lui Hristos.
De asemenea, mă preocup constant de mănăstirile și schiturile noastre, de școlile teologice și de așezămintele social-filantropice, știind cât de importante sunt pentru societatea românească evlavia monastică, educația religioasă și caritatea creștină. Liturghiile arhierești, hramurile, sfințirile și resfințirile de biserici sunt pentru mine tot atâtea prilejuri de a da o mărturie perceptibilă despre Hristos, de a transmite harul divin care sfințește și vestea mântuirii care zidește. Coordonez lucrări de doctorat în teologie, particip la simpozioane și la evenimente culturale și sociale și efectuez vizite pastorale în județele Alba și Mureș. Prin toate urmăresc să aduc o contribuție cât de mică la îmbunătățirea sufletelor și la progresul spiritual-moral al credincioșilor.
Privind la anii de arhipăstorire ce s-au scurs de la întronizarea mea pe scaunul chiriarhal al vechiului Bălgrad, nu pot decât să aduc mulțumire lui Dumnezeu pentru binecuvântările revărsate asupra Arhiepiscopiei noastre. Am o mare împlinire sufletească văzând disciplina și conștiinciozitatea clericilor pe care-i păstoresc, am o deosebită bucurie admirând proiectele edilitare și administrativ-gospodărești realizate până acum și sunt pe deplin satisfăcut de calitatea producției editoriale și tipografice, de grila programelor Radio Reîntregirea și de valorificarea patrimoniului sacru. De asemenea, sunt încântat de misiunea realizată în rândul tinerilor și de continua dezvoltare a celor două școli teologice din Eparhie. Totodată, pot afirma că prin sectorul social-misionar am dezvoltat cea mai mare și mai complexă rețea de servicii sociale și cel mai amplu parteneriat public-privat din domeniul asistenței sociale din România.
