Opera mea e scrisă pe înţelesul tuturor. Am căutat să mă fac înţeles pentru că, în calitate de vestitor al Evangheliei şi păstor sufletesc, am datoria sfântă de a sluji şi de a edifica poporul lui Dumnezeu prin scrisul meu. Am tratat multe subiecte de morală creştină şi de spiritualitate ortodoxă, cu scopul de a-i stimula pe cititorii creştini să-şi pună în ordine propriul suflet în faţa lui Dumnezeu şi să-şi îndeplinească sârguincios îndatoririle lor creştineşti, adică angajamentele baptismale. Pentru a fi concis, aş putea să vorbesc despre patru subiecte majore: viaţa duhovnicească, viaţa consacrată, propovăduirea Evangheliei şi cinstirea Sfinţilor.
a) Viaţa duhovnicească
Teza mea de doctorat Chipul lui Hristos în viaţa morală a creştinului (Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2001, 446 p.) înfăţişează necesitatea creşterii în viaţa spirituală până la măsura ,,bărbatului desăvârşit” (Efes. 4, 13), arătând că spiritualitatea înseamnă, de fapt, conţinutul credinţei experiat în trăirea lui vie. Viaţa morală este conformitate cu realitatea, adică conformitate cu Hristos în Care atât realitatea lui Dumnezeu cât şi realitatea lumii sunt cunoscute. Omul este cu adevărat om când, prin comuniune iubitoare cu viaţa divină, realizează în sine chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Existenţa umană şi cosmică, precum şi prosperitatea pe toate planurile, nu pot fi asigurate decât dacă omenirea se îmbogăţeşte în Dumnezeu, urmând pe Hristos, ,,întru Care locuieşte trupeşte toată deplinătatea dumnezeirii” (Col. 2, 9). Hristos este Omul, Modelul a ceea ce înseamnă pentru noi să fii uman, oglinda în care putem vedea reflectată adevărata noastră faţă.
Tot aşa, cartea Cu Hristos pe calea vieţii (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2011, 293 p.) arată că existenţa pământească este o călătorie cu Hristos, spre a ajunge la capătul drumului, la ţinta desăvârşirii. Ancoraţi în Hristos, Care Se află la temelia istoriei şi, în acelaşi timp, deasupra ei, noi putem ieşi din îngusimea păcatului şi depăşi limitele naturii, aşa încât să ne mântuim de coruptibilitate şi de moarte şi să înaintăm spre sfinţenie. Noi n-am fost creaţi pentru autonomie, cum crede omul secularizat, ci pentru comuniunea cu Dumnezeu, singura care poate potoli setea omului de nemurire. Creştinismul, fiind ,,calea Domnului” (Fapte 19, 23), creştinii au datoria de a-L mărturisi pe Hristos Cel Înviat prin viaţa şi misiunea lor, influenţând şi dinamizând pe alţii. Cei aflaţi pe ,,calea îngustă, care duce la viaţă” (Mt. 7, 14), îşi stimulează fraţii prin exemplul lor de fidelitate faţă de învăţăturile Legii lui Hristos.
b) Viaţa consacrată
Lucrarea Preoţia şi arta pastorală (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2016, 214 p.) prezintă misiunea sacerdotală ca fiind mai presus de orice demnitate şi slujire omenească, fiindcă preotul nu păstoreşte şi nu săvârşeşte cele sfinte numai cu puterea şi capacitatea sa de om, ci cu cuvântul, cu inima şi cu puterea lui Hristos. În calitate de ,,crainic al cerului” şi organ sensibil al Preoţiei veşnice a lui Hristos, preotul are chemarea de a semăna optimism în jurul său, de a răspândi lumina prin cuvânt şi faptă şi, mai ales, prin mărturia unei vieţi ce exprimă vestea cea bună a lui Dumnezeu. Lăsându-se călăuzit de Hristos cu smerenie, preotul va primi o tainică rodnicie. Hristos are nevoie de preoţi care, cu delicateţe şi infinit respect, să se îngrijească a-i ajuta pe păstoriţii săi să-şi dăltuiască fiinţa şi viaţa lor după chipul preafrumos al lui Hristos.
Monahismul, chivotul neamului românesc (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2013, 121 p.) arată că mănăstirile şi vieţuitorii acestora, reflectă lumina lui Dumnezeu, luminează lumea şi creează în mijlocul ei valorile Împărăţiei cereşti. Prin cele trei voturi monahale (sărăcia, fecioria şi ascultarea), monahul nu se leagă ci se eliberează. El poate oricând să se întoarcă spre lume şi să spună despre minunatele bucurii şi splendori pe care le-a văzut în Dumnezeu. Dacă el a ştiut să crească până la ,,statura bărbatului desăvârşit” (Efes. 4, 13), umblând ,,întru înnoirea vieţii” (Rom. 6, 4), atunci lumea îl va asculta şi va învăţa multe din mesajul său profetic. Dăruiţi în primul rând realităţilor suprafireşti monahii, alături de preoţi, salvează lumea şi dobândesc Bisericii înnoirea spirituală de care are nevoie.
c) Propovăduirea Evangheliei
Trei volume de cuvântări duhovniceşti Pavăza credinţei (Ed. Omniscop, Craiova, 1994, 216 p.), Mărturisirea nădejdii (Ed. Omniscop, Craiova, 1995, 220 p.) şi Cuvântul dragostei (Ed. Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1997, 218 p.) cuprind în total 180 de eseuri prin care se oferă credincioşilor doctrina curată a Bisericii apostolice. Omiliile spirituale, ilustrate cu pilde şi istorioare din Sfânta Scriptură, din istorie şi din viaţă, sunt dedicate nu numai preoţilor, ci şi credincioşilor mireni, elevilor, studenţilor, educatorilor şi creatorilor de valori spirituale. Ele au scopul de a-i ajuta pe cititori să-şi formeze despre lume şi despre viaţă, prin dospirea ideilor creştine, o concepţie fecundă şi binefăcătoare, iluminată de idealul religios creştin. Fortificaţi lăuntric de cuvântul divin, credincioşii ortodocşi vor deveni împlinitorii fermi ai Legii dumnezeieşti şi instrumentele reînnoirii interioare a întregii Biserici.
Volumele Vestirea Evangheliei mântuirii. Predici la dumincile de peste an (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2018, 496 p.) şi Dumnezeu în adunarea Sfinţilor Săi. Predici la sărbătorile de peste an (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2018, 403 p.) cuprind predici întocmite şi rostite de mine pe parcursul a mai bine de un sfert de veac de episcopat. Temele, capitole ale credinţei dreptmăritoare, sunt luate în considerare şi prezentate din perspectiva actuală a propovăduirii şi trăirii cuvântului mântuitor al lui Dumnezeu. Prin cele peste 150 de predici şi cuvântări, având un fond doctrinar, ţesut cu texte biblice şi patristice, mă străduiesc să redau omului de credinţă libertatea de a gândi mai departe de limitele lumii acesteia, de a trăi în umbra Crucii, de a încerca urcuşul spre Golgota pentru a putea nădăjdui în înviere. În aceste volume de predici, am arătat frumuseţea trăirii în Hristos, naşterea omului nou, bucuria îndumnezeirii prin viaţa sacramentală a Bisericii şi importanţa mărturisirii lui Hristos prin virtuţi şi fapte bune.
d) Cinstirea Sfinţilor
Lucrarea Sfântul Irineu de Lyon, polemist şi teolog (Ed. Cartimpex, Cluj-Napoca, 1998, 105 p.) prezintă o columnă a adevărului creştin din antichitate, pe Sfântul Ierarh Irineu (140-202) care, atât prin viaţa sa pilduitoare cât şi prin opera sa teologică, rămâne un simbol al epocii patristice. Scrierile sale Contra ereziilor şi Demonstraţia predicării apostolice, de o frumuseţe literară excepţională, ne oferă o spiritualitate care amplifică puterile spiritului şi contribuie la consolidarea credinţei şi vieţii creştine. După îndemnul ierarhului lyonez, ,,trebuie să ne adăpostim în Biserică şi să ne lăsăm formaţi la sânul ei, căci Biserica a fost plantată ca un paradis în această lume”.
Lucrarea Sfântul Ioan Iacob, sihastrul român de la Hozeva (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2015, 149 p.) ni-l prezintă pe Sfântul Ioan Hozevitul (1913-1960). Acesta, din sfinţita sa raclă de la Mănăstirea Hozeva şi de sus din ceruri, ne grăieşte cu tărie că nu poate exista viaţă spirituală autentică fără o hotărâre radicală spre sfinţenie. Opera sa poetică, cuprinsă în cele două volume ale sale intitulate Hrană duhovnicească, este graiul tainic al inimii sale care ajută pe cititor să evadeze într-un spaţiu de purificare morală şi de primenire harică. Cuviosul hozevit se adresează omului modern astfel: ,,Iubeşte viaţa cumpătată/ Şi lasă portul dezmăţat,/ Iar dacă nu pricepi acestea/ Degeaba te-ai civilizat”.
Lucrarea Împărăteasa cerului şi Mama noastră (Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2016, 208 p.) ne prezintă chipul sublim al Maicii Domnului, care este mai sfântă decât toate puterile cereşti şi decât toţi sfinţii. Această smerită slujitoare a voii lui Dumnezeu (cf. Lc. 1, 38) a cooperat la mântuirea oamenilor prin credinţa şi ascultarea ei liberă. Iisus este Fiul unic al Mariei din Nazaret, dar maternitatea ei spirituală se extinde la toţi oamenii pe care El a venit să-i mântuiască. Deci, maternitatea ei începe cu consimţământul dat de ea la Buna Vestire (Lc. 1, 38) şi e menţinută fără şovăire sub cruce (In. 19, 26-27). Ridicată la cer în splendoarea Preasfintei Treimi, Împărăteasa preaînfrumuseţată (cf. Ps. 44, 11) îşi continuă acolo rolul de Mamă universală. Cinstind-o şi rugându-ne ei, Maica Domnului ne ajută, căci – aşa cum zice Sfântul Grigorie Palama – ,,ea pretutindeni stă aproape celor ce o cheamă, săvârşind toate după nevoia fiecăruia, prin neîncetata mijlocire către Fiul ei”.
